Prima zi a festivalului Unibet PokerFest IPC Bulgaria a fost încununată de succes în International Hotel and Casino, acolo unde în această săptămână, peste 200 de jucători din Israel, în jur de 100 de jucători din România și mulți alți reprezentanți ai comunității bulgărești speră să dea lovitura la poker.
Festivalul a debutat cu un satelit pentru high roller și era clar de atunci că vom avea o joi încărcată și palpitantă. Cu 119 înscriși, s-a format un fond de premii generos care s-a împărțit în 10 tichete a câte 1100€. Apoi și mai interesant s-a dovedit satelitul pentru main event cu 150 de participanți și 13 tichete în premii, pentru ca seara să fie încheiată de evenimentul de bază al zilei.
High Rollerul seriei a început la 22:00 și, după 8 niveluri încheiate, 60 de jucători au intrat în concurs, în condițiile în care înregistrările mai sunt deschise pe parcursul nivelului 9, primul care se va juca în ziua 2 de turneu (vineri de la 15:00).
În tot acest timp, jocurile cash au încins atmosfera la mesele dedicate, unde fiecare doritor a putut găsi un loc și o partidă pe gustul său.
Vineri începe Main Eventul
IPC Bulgaria continuă vineri, iar turneul de bază va fi ziua 1A în Main Eventul cu intrare de 550€. Lupta va fi deosebit de interesantă mai ales pentru participanții români, deoarece aceștia joacă și pentru un clasament Last Longer oferit de Unibet și făcut exclusiv între români, în care cel care are parcursul cel mai bun va câștiga un buy-in de 550€ la un alt PokerFest.
Main Event, ziua 1A
- Data, ora: 9 iunie 2017, 15:00
- Buy-in: 1000€+100€, re-entry
- Fise la start: 30.000
- Timp pe nivel: 40 min
- Late reg: 8 niveluri
- Info: Jucătorii pot opta pentru re-entry atât în ziua 1A, cât și în 1B (sâmbătă).
O informație importantă pentru jucătorii români prezenți în Golden Sands este că, între orele 19 și 23, fiecare are dreptul la o masă de seară. Accesul la cină se face pe baza unei brățări pe care fiecare o primește individual de la directorul de turnee Alex Crețu sau de la PR-managerul PokerFest, Laura Olteanu. Ambii sunt la dispoziția jucătorilor români în sala de turnee de la International Hotel.
Programul complet Unibet PokerFest IPC Bulgaria
Clasament de moment în High Roller
Loc | Nume | Fise |
1 | KRISTIAN KRUSHAROV | 185400 |
2 | STEFAN GJEORGHE | 158000 |
3 | NIKOLAY CANEV | 122100 |
4 | ALEXIOU KONSTANTINOS | 115700 |
5 | ADRIAN SOREL STATE | 112000 |
6 | DENIS-IOAN POTERAS | 108900 |
7 | NIKOLA GUNCHEV | 108400 |
8 | RAZVAN BELEA | 102400 |
9 | VIOREL GAVRILA | 86200 |
10 | SLAVEN POPOV | 82700 |
11 | KONSTANTIN KOSTOV | 81300 |
12 | MARIUS ASANACHE | 81300 |
13 | RONI TAL | 73100 |
14 | VASIL MEDAROV | 72100 |
15 | CLEIN ETANEL | 71700 |
16 | GEORGI TANKOV | 69200 |
17 | NEDELCHO PETKOV | 65300 |
18 | HRISTIAN PANCHEV | 64100 |
19 | FAHRADIN MUSTAFOV | 63300 |
20 | TUDOR-CRISTIANB. | 59900 |
21 | MIROSLAV GEORGIEV | 56800 |
22 | ROEE SHALOM | 54100 |
23 | ACHO BOGDANOV | 54100 |
24 | IVAILO JELEV | 53500 |
25 | MIROSLAV PETROV | 53000 |
26 | ROSEN ANGELOV | 51700 |
27 | RAN SHAHAR | 51400 |
28 | ALEXANDER HERING | 51000 |
29 | RADOSLAV STOYANOV | 48600 |
30 | VLADISLAV DONCHEV | 45100 |
31 | EMIL GRAMATIKOV | 44200 |
32 | SIMON WAACK | 40600 |
33 | DARI LEVY | 40200 |
34 | YOUDA THIERRY | 39900 |
35 | RARES DAMIAN | 38600 |
36 | BOGDAN BERINDE | 37700 |
37 | VESELIN PETROV | 36700 |
38 | EYAL ESHKAR | 35100 |
39 | APOSTOLOS BECHRAKIS | 33900 |
40 | CRISTIAN DAN | 31500 |
41 | NATAN MERFISH | 30800 |
42 | IRAN COHEN | 30500 |
43 | KONSTANTINOS STRATOPOUL | 28900 |
44 | YASEN DICHEV | 28800 |
45 | SHAI ZURR | 25600 |
46 | DAMYAN DONCHEV | 24900 |
47 | DANIEL DAYAN | 17200 |
48 | KFIR MENACHE | 9500 |
Add Comment