Ultima săptămână de sateliți pentru PokerFest Brașov

Peste o săptămână, ultima etapă PokerFest a anului va lua startul în Casino Vesuvius din Brașov. Programat în perioada 17-22 Decembrie 2012, WinterFest Brașov se anunță un festival de zile mari în care jucătorii nu se vor bucura doar de turneele organizate ca la carte, ci și de prețuri preferențiale într-un hotel de lux sau de oferta turistică bogată a orașului de sub Tâmpa.

Noi suntem siguri că va fi o etapă reușită și ne-am dori să îi avem aproape pe toți fanii pokerului, să sărbătorim împreună finalul celui de-al doilea sezon al circuitului și să desemnăm un ultim campion în 2012.

 

Modalitatea cea mai simplă de a juca în PokerFest Brașov este printr-un buy-in direct, dar majoritatea jucătorilor preferă să joace și niște sateliți înainte de main event, sateliți care oferă posibilitatea intrării în Main Event pentru doar o fracțiune din buy-in-ul general de 800€.

 

Deja sunt peste 40 de bilete PokerFest Brașov acordate prin sateliții organizați până acum, iar aceștia rulează în continuare până în 16 Decembrie, atât live, cât și online!

 

Concret, în 12 și 14 Decembrie, atât în Queen Casino din București cât și în club PokerFest Piatra-Neamț se vor desfășura noi turnee de calificare, iar online, pe PokerStars, mai sunt patru sateliți direcți în datele de 11, 12, 13 și 16 Decembrie, plus subsateliți care pot să te ducă în Brașov pornind de la 0,77€!

 

Programul detaliat al calificărilor, cu datele de start pentru fiecare turneu și structura acestuia, poate fi consultat la acest link.

 

De asemenea, primele două zile ale festivalului, 17 și 18 Decembrie, sunt rezervate pentru doi supersateliți desfășurați chiar în Vesuvius Casino, gazda noastră pentru WinterFest 2012. Acești supersateliți au o rată de calificare impresionantă, în medie 1 din 6 participanți urmând să câștige un loc în Main Event. Iată detaliile:

 

Data: 17, 18 Decembrie 2012, ora 17:00

Buy in: 200+30 RON

Descriere: rebuy și addon, 3.000 fise la start și rebuy, nivele de 20 de minute

 

 

Succes la mese și sperăm să ne vedem în Brașov, acolo unde ne propunem să batem numărul de 270 de participanți înregistrat în main eventul 2011.

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare