20 de locuri pentru Main Event a generat super-satelitul de astăzi, din 127 de intrări – prima înfruntare între jucători la festivalul de la Piatra Neamț.
Jocul nu va cunoaște tensiunea ultimei sute de metri, dat fiind că cei care au ratat azi calificarea, mai au o ultimă șansă mâine, pentru doar 120 RON R+A, iar pentru nenorocoșii ce nu vor prinde bilet la Main Event, avem rezerve suficiente: două side-eventuri și, la discretia jucătorilor, de câte ori spațiul o va permite, S&G-uri cu buy-in începând de la 55 euro.
Așadar, festivalul de la Piatra Neamț a început cu bine, va fi o sărbătoare a pokerului, dar și a prieteniei: și acum, ca și în trecut, festivalurile noastre sunt locul predilect pentru “întâlnirile de gradul 3″ între adversari online, parteneri de forum sau prieteni care nu s-au văzut niciodată.
Și, după cum am anunțat, astăzi începând cu orele 21, Narcis Olaru, gazda festivalului, va patrona cu generozitate o petrecere de bun venit în clubul hotelului Central Plaza.
Spor tuturor la mese și fiți cu ochii pe website-ul nostru, unde este posibil să anunțăm foarte curând surprize care cu siguranță vor stârni regrete printre cei care nu au avut acest festival în agendă!
Add Comment