Turnee Caritabile

Poker Beats Cancer: 10.000€ premii. Până acum! Înscrierile, deschise tuturor

Perfectat ieri și anunțat de nici 48 de ore, turneul caritabil Poker Beats Cancer organizat de PokerFest și Asociația Little People atrage deja sponsori importanți și interes major din partea comunității jucătorilor de poker din România.

Așa că este doar normal să avem și noi informații suplimentare, vești interesante atât pentru viitorii participanți, cât și pentru oricare alte persoane interesate.

Grand Casino și Platinum Casino, primii sponsori

Încă de când a fost anunțat turneul pe pagina noastră de Facebook, Grand Casino Marriott, prin patronul Amiran Dzanashvili, a anunțat că va contribui cu 5.000€ în fondul de premii! Tot azi, și Platinum Casino a precizat că va sponsoriza Poker Beats Cancer cu aceeași sumă, astfel că turneul are deja un prizepool garantat de 10.000€.

grand-casino-marriott-bucuresti-logo

platinum_logo_ok

Sumele strânse din sponsorizări vor constitui fondul de premii al evenimentului și vor fi compuse din bani cash, dar și din pachete de servicii oferite de sponsori. Banii strânși din buy-in-urile jucătorilor vor fi donați integral către copiii bolnavi de cancer.

Înscrieri deschise de acum

Tot de azi doritorii se pot înregistra în evenimentul Poker Beats Cancer! Orice jucător interesat trebuie să trimită un e-mail la laura@pokerfest.ro, în care să precizeze numele său și un număr de telefon pentru perfectarea detaliilor.

Este important să vă înregistrați din timp, deoarece numărul de locuri în turneu va fi limitat de spațiul avut la dispoziție. Salonul Grand Ballroom din Marriott este mare, e adevărat. Dar nu infinit de mare. Ca să fiți siguri că veți avea un loc la mesele de joc, înscrieți-vă din timp.

Pentru contribuția adusă, veți juca poker într-un turneu cu un fond de premii care deja a ajuns la 10.000€ (și probabil că va mai crește), veți avea ocazia să întâlniți față în față, la masa de joc sau în cadrul evenimentului, personalități culturale, sportive și mondene din România, iar numele fiecărui plătitor de buy-in va fi trecut în lista contributorilor, a celor care au decis să facă o faptă bună.

Confirmările de până acum sunt:

  • Dan Chișu
  • Mihai Bobonete
  • Răzvan Fodor
  • Liviu Vârciu
  • DOC
  • Sorin Bontea
  • Codin Maticiuc
  • Guess Who
  • Shift
  • DJ Grigo
  • Nosfe
  • Alexandru Pițurcă
  • Dany Parlafes
  • Ionut Decher

„Acțiunea este meritul celor care se vor înscrie în turneu”

Evenimentul Poker Beats Cancer se va desfășura în data de 30 noiembrie 2016, găzduită de JW Marriott Grand Hotel, având un buy-in de 100€/stack. Prin intermediul Asociației Little People, toți banii strânși din intrări vor fi donați pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, în timp ce premiile turneului vor fi asigurate de sponsori.

„Suntem nespus de fericiți că activitatea noastră este apreciată și ajutată în asemenea măsură. Scopul nostru este unul în permanență urgent și numai prin solidaritatea unor operatori precum PokerFest reușim să fim mereu acolo unde este nevoie de noi”, a precizat Delia Coldea, Manager Operațional pentru București al asociației Little People. „Mulțumim în avans participanților la eveniment și sperăm că această inițiativă să se reediteze cât mai des”.

„Acțiunea nu este meritul nostru, ci al participanților ce se vor înscrie în turneu. Noi doar le oferim ocazia să își folosească generozitatea într-un scop umanitar de maximă prioritate. Mă bucur că inițiativa și-a găsit ecou instantaneu în rândul celor invitați”, a precizat joi și Sorin Constantinescu, PokerFest CEO.

Firmele care doresc să se alăture inițiativei PokerFest și Little People pot să ne contacteze prin e-mail la laura@pokerfest.ro sau la numărul de telefonul 0733 450 808.

Let’s Do It Media. Partener Principal PokerFest

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare