Ori Hasson uimește Bucureștiul. Liderul electrizant al zilei 1a

Main Eventul PokerFest București, Mai 2013, a luat startul ieri la amiază, când 88 de jucători au intrat în luptă. Căldura de afară nu s-a simțit la propriu și în sala de turneu din Hotel Howard Johnson, dar la figurat, atmosfera a fost cât se poate de fierbinte, cu tot felul de mâini care ne-au tăiat răsuflarea și ne-au făcut să ne punem întrebări despre fundamentele pokerului. După opt niveluri încheiate, 45 de jucători s-au calificat mai departe în ziua a doua, în timp ce eliminații vor putea să se reînregistreze în ziua 1b și să profite de o a doua șansă.

 

Fără discuție, senzația zilei se numește Ori Hasson, un tânăr de 19 ani din Israel care, deși pare doar un copil inocent, este de fapt o mașinărie de tocat nervii, o figură impenetrabilă și un spirit care nu cunoaște frica.

 

Ieri, nimic nu i-a putut sta în cale lui Hasson și la finalul zilei, nu a fost de mirare că a acumulat 181.600 fise, mult în fața celor mai apropiați urmăritori ai săi. Stilul foarte agresiv și inspirat al lui Hasson a făcut multiple victime, dintre care cea mai de răsunet a fost Robert Cezărescu, singurul dublu campion al circuitului PokerFest. Eliminarea lui Robert a venit într-un moment în care acesta a intrat într-un duel al raise-urilor în preflop cu Ori. Hasson a fost cel care a împins all-in cu stackul mai mare. Cezărescu a avut o misiune ușoară să dea call all-in la acel 6-bet, avea axax în mână. Spre uimirea tuturor, Hasson a întors însă 7x8x! E drept, americanii numesc această mână „ace-crackers”, tocmai pentru că poate acoperi o gamă foarte mare de board-uri utile, dar chiar și așa, Cezărescu păstra 80% șanse să câștige duelul. Toată matematica s-a dus pe Apa Sâmbetei când a venit flopul 4x5x6x. Hasson a prins direct chinta la optar, Cezărescu mai avea de doi bani speranțe și a rămas și fără acelea cu două blankuri absolute pe turn și pe river, fiind eliminat din turneu într-una din mâinile pe care cu siguranță că nu le va uita prea curând. Acesta a fost și potul care l-a distanțat pe Hasson de plutonul de jucători aflați la aproximativ 100.000 de fise, tânărul luând o opțiune importantă chiar și pentru intrarea în premii.

 

Credeți că vorbim prostii? Poate… Poate că ar fi bine să nu ne grăbim, dar este greu când vedem ce a făcut acest puști în doar opt ore. Tot ce știm este că Hasson joacă în turnee live abia din acest an, dar deja are două cash-uri în palmares în Lebanese Poker Tour și France Poker Series. A, la care mai puteți adăuga vreo 250.000$ câștigați în turneele online de pe PokerStars, sub aliasul „OriQ9s”!

 

Dar să revenim la ale noastre, pentru că ziua 1a ne-a oferit și alte evenimente remarcabile. Mai întâi, Sinel Anton a reușit să facă o chintă roială mică, la cinciar. Mai mult de atât, a fost plătit până la capăt de doi adversari, fiecare cu câte o culoare în mână. Apoi, la mijlocul zilei, l-am văzut pe Cristinel Liță dând un hero-call fatal, fiind bătut de rivalul său cu abia a cincea pereche pe masă.

 

Am văzut bluffuri construite magistral, cum au fost cele semnate de Sorin Rădulescu sau Bogdan Șovăială, dar și bluffuri dejucate excelent, cum a reușit Bogdan Samson, ca să dăm un exemplu. L-am văzut pe Florin Pandilică având fluctuații repetate de zeci de mii de fise în decurs de câteva minute, timp în care ne-a oferit și o capcană de succes făcută cu ași în mână, sau l-am văzut pe Luca Almosnino la altă masă, spărgând așii cu popi.

 

Exemple de momente fascinante am putea să oferim în continuare, dar ne este teamă că vine peste noi ziua 1b și tot nu terminăm de povestit. Cert este că ziua 1a ne-a oferit multe și sperăm că și ziua 1b, programată în 9 Mai, să ne aducă cel puțin la fel de multe momente interesante.

 

Iată clasamentul complet al celor calificați astăzi mai departe:

Loc Prenume Nume Fise
1 Ori Hasson 181.600
2 Bogdan Samson 117.400
3 Adrian Florescu 105.600
4 Jonatan Samuel 103.200
5 Vlad Voicu 102.500
6 Almosnino Luca 99.800
7 Mihai Florin 99.700
8 Bogdan Spataru 96.000
9 Robert Raduta 83.200
10 Serbu Elisar 82.300
11 Alexandru Bunea 80.700
12 Bogdan Sovaiala 77.600
13 Florin Udila 76.700
14 Gabriel Chiva 76.000
15 Petrica Constantin 75.300
16 Sinel Anton 73.000
17 Dorin Rauta 72.200
18 Mihai Taizs 69.700
19 Averbuch Ben 64.700
20 Florin Pandilica 64.100
21 Viorel Cange 61.100
22 Liviu Chirita 58.800
23 Rotaru Florin 55.900
24 Gabriel Ion 52.100
25 Cristinel Sandu 47.800
26 Ion Gusan 40.900
27 Catalin Moraru 38.500
28 Ovidiu Toma 38.400
29 Cristian Dumitrescu 38.200
30 Alexandru Lazar 38.100
31 Nitsan Perets 37.800
32 Alin Grasu 33.100
33 Florin Dogaru 32.100
34 Alexandru Pasca 30.900
35 Gabriel Cioaca 30.400
36 Bogdan Nicolae 27.200
37 Alexandru Rauta 25.900
38 Laurentiu Dumitru 24.000
39 Miller Ori 23.100
40 Sorin Radulescu 21.700
41 Georgian Lepadatescu 21.300
42 George Dimuleasa 19.700
43 Andrei Acatincai 18.000
44 Adrian Demusca 12.100
45 Laurentiu Costache 11.500

 

Pe lângă Robert Cezărescu, printre eliminații zilei de ieri se mai găsesc Alain Medeșan, Cristian Dragomir, Cristinel Liță, Florin Grecu sau Sorin Lupașcu.

 

Relatările live-text pot fi găsite pe pagina dedicată, iar poze din prima zi puteți găsi pe pagina noastră de Facebook.

Let’s Do It Media. Partener Principal PokerFest

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare