Marian Mitran, campion PokerFest București, Februarie 2013

Primul Main Event PokerFest București a luat sfârșit de câteva ore, după o masă finală electrizantă în care oricare participant putea câștiga trofeul, dar cel care a reușit acest lucru a fost Marian Mitran!

 

Ultima zi începuse cu Mitran la conducere, într-o componență care îi mai includea pe Dan Murariu sau Narcis Olaru ajuns la a cincea masă finală PokerFest:

 

1 Marian Mitran 2.354.000
2 Andrei Grigoraș 1.452.000
3 Dan Murariu 1.063.000
4 Tiberiu Zanfirache 856.000
5 Mihai Robert 849.000
6 Mihai Taizs 832.000
7 Marius Câmpan 657.000
8 Narcis Olaru 542.000
9 Vlad Cojocariu 538.000

 

 

Primele două niveluri nu au adus eliminări, dar apoi, Andrei Grigoraș, Marius Câmpan și Vlad Cojocariu au picat unul după altul, în mai puțin de două ore, toți pornind în spate în mâinile jucate, fără să reușească să întoarcă soarta în favoarea lor.

Între timp, Dan Murariu preluase conducerea și avea în jur de 2,5 milioane de fise când Mihai Robert a intrat all-in în preflop cu ax2x și Murariu a plătit cu ax9x. „Agentul” a tremurat puțin până pe river pe o masă kxax3x4x, dar ultima carte l-a păstrat în avantaj, 9x, iar la masă au rămas cinci jucători.

Apoi, la 20 de minute distanță, a ieșit din partidă și Tiberiu Zanfirache, în primul badbeat decisiv al mesei finale.

Narcis Olaru a deschis la 160.000 din UTG și după el, Mihai Taizs a intrat all-in cu 800.000 de fise. Zanfirache a plătit cu 750.000 de fise, Olaru a renunțat și cărțile au fost întoarse pe față.

Taizs: khqd

Zanfirache: adks

Pe flop, 10djs9h, Mihai a flopat chintă la popă și a preluat conducerea. Pe turn, as i-a adus lui Zanfirache perechea de ași, dar Taizs s-a îmbunătățit, chintă la as. Zanfirache mai putea spera doar la o damă care să împartă potul, dar jc nu l-a ajutat.

 

Murariu, de la lider la eliminare

În patru, Murariu a încercat să pună o presiune mai mare pe adversarii săi, dar tactica lui s-a dovedit falimentară. Mai întâi, din small blind, cu J-5, a intrat all-in în fața lui Marian Mitran din big blind, iar Mitran a dat snap-call cu ași și a dublat.

Apoi, a venit și eliminarea lui Murariu. Rămas cu aproximativ 15 blinduri, acesta a intrat all-in cu kcks după un raise al lui Narcis Olaru. După câteva clipe de gândire, Olaru a plătit, avea doar ax4x, dar pe o masă 3x9x2xaxjx, popii lui Murariu au fost zdrobiți de perechea de ași făcută de Narcis pe turn.

Ultimii trei rămași au luat o pauză de un sfert de oră pentru a discuta o reîmpărțire a banilor și, după ce au stabilit noile premii, au mai rămas în joc 10.000 de euro plus trofeul.

„Liniștea” a durat jumătate de oră, până când Mihai Taizs și Marian Mitran au văzut un flop qd2s5c. Mitran a pariat 500.000, Taizs a răspuns intrând all-in și rapid a fost plătit. Cei doi erau aproape egali la fose, dar Taizs risca eliminarea.

 

 

Mitran: qhjc

Taizs: ackc

Pe turn, as i-a adus lui Mihai șanse mari să câștige potul, dar jh a schimbat din nou soarta mâinii și main eventul PokerFest a ajuns în heads-up!

 

Cupa refuză Piatra-Neamț… deocamdată

Mitran pornea cu un avantaj de 2 la 1 în numărul de fise, iar lupta s-a încheiat în doar câteva mâini.

Totul s-a petrecut când Mitran a deschis la 325.000 când blindurile erau 60.000/120.000, iar Narcis Olaru a intrat all-in din big blind. Call instant din partea lui Mitran și showdown:

Mitran: asqs

Olaru: ah3c

Pe masă, kskdjd. Olaru a cerut cu voce tare „valet” pentru un split pot, dar 4d pe turn nu l-a ascultat, iar 2h pe river l-a eliminat pe Narcis din turneu.

Marian Mitran a câștigat o masă finală extrem de dificilă, după o zi în care a luat cele mai bune decizii, iar cărțile l-au ajutat în momentele în care avea mai mare nevoie de ele.

„Este cel mai mare succes de până acum în poker și sunt extrem de fericit pentru această victorie”

Marian Mitran, campion PokerFest România

Pentru Narcis Olaru, este a cincea masă finală PokerFest și al doilea titlu de vice-campion obținut, după ce în Aprilie 2012, la Piatra-Neamț, Robert Cezărescu l-a învins cu o chintă roială.

Iată rezultatele de la masa finală:

Loc Nume
1* Marian Mitran
2* Narcis Olaru
3* Mihai Taizs
4 Dan Murariu
5 Tiberiu Zanfirache
6 Mihai Robert
7 Vlad Cojocariu
8 Marius Campan
9 Andrei Grigoraș

Ne vedem la Cluj!

Odată cu main eventul, a luat final și prima etapă PokerFest România, Sezonul 3. Următorul festival este programat în Cluj, în perioada 11-15 Martie, cu un main event de 700€ buy-in.

În următoarele zile, vom anunța programul complet al festivalului viitor, dar și programul sateliților live sau online!

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare