Următorul festival PokerFest se apropie cu pași repezi. Peste doar trei zile, în Royal Poker Club din Cluj-Napoca, pe strada Regele Ferdinand numărul 6, vom avea primul „Shuffle Up and Deal” în seria noastră de turnee, într-un super satelit cu 10 tichete garantate pentru Main Event.
Pentru iubitorii pokerului autohton, avem o nouă veste plăcută, deoarece putem confirma că în Main Event vor avea parte de o transmisie video dedicată, de o calitate superioară. În ziua a doua vom transmite integral cea mai tare masă care se va forma în urma tragerii la sorți a reașezării jucătorilor, iar în ziua a treia vom reda live-video masa finală.
Acțiunea va fi comentată în direct mână cu mână, și pe parcursul emisiunilor veți afla nu numai informații despre jucătorii pe care îi vedeți, ci și detalii din turneu sau știri despre lumea pokerului autohton, despre planurile de viitor ale PokerFest și despre ofertele excelente avute de Royal Poker Club din Cluj.
Așadar, transmisia video PokerFest va fi disponibilă vineri și sâmbătă, în 19 și 20 septembrie, prin Youtube și pagina de Facebook Royal Club, secțiunea „For Likers”.
Vom reveni cu alte detalii și linkuri în zilele următoare.
Festivalul PokerFest Cluj se desfășoară în perioada 16-21 septembrie 2014 și va oferi în total opt turnee de calitate și partide cash non-stop. Pe lângă acțiunea de la mese, participanții se vor bucura de un bar și un restaurant select, cu ofertă bogată și prețuri preferențiale la cazare.
Add Comment