Zi fulger sâmbătă în PokerFest București. În șapte ore și jumătate de joc, din 52 de participanți au rămas doar nouă, adică formula mesei finale oficiale de mâine. Lider în clasamentul de moment este Noam Cohen, un jucător cu un stil imprevizibil care a reușit să acumuleze 1,7 milioane de fise, de aproape două ori mai multe decât oricare urmăritor al său.
Pe lângă Cohen, în turneu se mai găsesc jucători cu state vechi în PokerFest. Flavius Voinea, George Spătaru sau Mihai Taizs au cu toții rezultate multiple în poker și vin în această ordine pe locurile 2, 3 și 4 în clasamentul de moment. Apoi, al 5-lea, este Robert Cezărescu, singurul pokerist cu două titluri în circuitul PokerFest, dar fără victorie încă în vreun eveniment din București. Toți aceștia, de la Voinea la Cezărescu, sunt grupați într-un pluton despărțit de 90.000 de fise, adică de 4,5 blinduri efective.
Masa finală este completată apoi de Bogdan Samson, Luca Almosnino și Dragoș Olteanu, grupați și ei între 18 și 26 de blinduri. În fine, cel mai expus jucător la startul mesei finale va fi Viorel Dincă, acesta având la dispoziție 6 blinduri (133.000 cipuri).
Iată clasamentul la masa finală:
Nume | Fise |
Noam Cohen | 1.713.000 |
Flavius Voinea | 987.000 |
George Spătaru | 936.000 |
Mihai Taizs | 900.000 |
Robert Cezarescu | 897.000 |
Bogdan Samson | 527.000 |
Luca Almosnino | 508.000 |
Dragos Olteanu | 384.000 |
Viorel Dincă | 133.000 |
Turneul se va încheia duminică, 12 mai, masa finală urmând să înceapă la ora 13:00 și va fi transmisă în format live-video pe pokerfest.ro/live. Tot acolo găsiți și momentele cheie care au dus la formarea mesei finale, eliminările dinainte de bubble sau de după intrarea în premii.
De asemenea, vă invităm pe pagina noastră de Facebook pentru albumele foto realizate până acum în turneu.
Add Comment