Road To Las Vegas

Ciprian Oprea câștigă ultima ediție ”Road to Vegas” după o finală superbă și uriașe emoții în ultimele mâini

După cum era și de cuviință, ultima finală a sezonului ”Road to Vegas” a fost și una din cele mai palpitante. Nu au fost nume sonore din high-life-ul pokerului, dar cei trei aspiranți la profesionism, cei trei amatori și invitata specială au făcut un spectacol superb de la început până la sfârșit, cu faze de joc și spectaculoase și abile și cu un final de pomină.
Înaintea pauzei de după primele două ore a plecat, chiar în mana finală, Sergiu Mihai din Craiova și imediat după pauză, după un dublaj providențial (chinta cu 3 pe board 4567), invitata showului, luptătoarea UFCDiana Belbiță, a părăsit turneul pe 6 și apoi a acordat un interviu foarte interesant și condensat din cabina de transmisie.
Ca niciodată, în timpul discuției cu Diana, la masă s-a petrecut o premieră în show: o dublă eliminare – Dragoș Iacob pe 5 și Marian Maier pe 4, cei trei rămași intrând pe neașteptate în bani.
Pe 3 a ieșit în mod la fel de neașteptat cel care a dominat partida aproape cap-coadă, regularul circuitului național Marius Popescu lăsând jocul să se tranșeze între Ciprian Oprea și Ștefan Mătură, acesta din urmă în dezavantaj de 1 la 10 la fise. Dar jocul a curs în favoarea fostului șahist și fotbalist de performanță din Galați și la anunțarea ultimelor cinci mâini ambii oponenți aveau șanse 50/50. Însă în antepenultima mănă de joc, Ciprian Oprea a reușit să câștige ultimul pot in-extremis, cu un nouar providențial care i-a dat titlul și cei 2.700$ rezervați campionului. Ștefan Mătură s-a ridicat consternat pe când oponentul său tocmai dădea interviul de final. Dar așa e pokerul, și fără condimentul fin al norocului nu ar avea farmec. În orice caz, ultimul campion al seriei ”Road to Vegas” își merită pe deplin titlul. A jucat bine, echilibrat, și experiența celor 20 de intrări în bani la turnee live l-a ajutat decisiv.
Acesta a fost așadar sezonul ”Road to Vegas! Au fost 24 de episoade fiecare frumos în felul lui și așteptăm cu nerăbdare următoarea mișcare din partea organizatorilor și sponsorilor showului, 888poker și PokerFest România.
Felicirări celui de-al 24-lea campion ”Road to Vegas”, Ciprian Oprea! 

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare