Brașov ME, ziua 2!

Cu un bazin de 56 jucători trecuți cu bine prin tumultul fără precedent al zilei 1 a PokerFest Brașov ME, turneul trece în ziua 2 cu bine!
Cu excepția celor căzuți în sarabanda primei zile, toată lumea răsuflă ușurată și fericită.
Chip-leaderul turneului este Ramon Demon Cserei, el reușind să impoziteze ziua 1 cu 265.000 fise, stack pe baza căruia deja ar putea suna la birou să se învoiască pentru ziua de luni!
Testele de capacitate – nu ale sălii, ci ale organizatorilor – se poate spune că au fost trecute dacă side-eventul de mâine nu va produce surpriza unei participări record care să solicite din nou turație maximă pentru dealeri.
Atmosfera în sala de joc a fost permanent relaxată – în limita în care pokerul se poate juca relaxat! – și nu s-au înregistrat incidente de nici un fel.

Apuse sunt vremurile când turneele din România erau asaltate de echipe de colluderi care scăpau nepedepsiți să mai poata veni și data viitoare, când forumurile se umpleau de critici sau jucătorii plecau nemulțumiți sau dezamăgiți de organizare.

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare