Pentru cei mai mulți jucători de poker din România, oricare titlu al unui festival de poker este o realizare mai mult decât remarcabilă. Dar cum este să câștigi cele mai importante două turnee ale unui festival PokerFest doar Adrian Sorel State poate să spună!
Consacrat în turneele online, jucătorul s-a decis de curând să își formeze și jocul live, iar acum a dat în această săptămână dubla lovitură în Romanian Poker Series, câștigând atât Main Eventul, cât și High Rollerul festivalului găzduit de Poker Room București. Este pentru prima dată în istoria de șapte ani a PokerFestului când cineva reușește asemenea realizare, State stabilind o nouă bornă în pokerul autohton.
Dacă în High Roller a încasat 9.194€, în Main Event State s-a ales cu 11.430€, după o reîmpărțire a premiilor în heads-up, împotriva lui Raoul Ioan Iancovici. Iată clasamentul celor 9 jucători ajunși la masa finală:
Loc | Jucător | Țară | Premiu |
1* | Adrian Sorel State | România | 11.430€ |
2* | Raoul Ioan Iancovici | România | 10.500€ |
3 | Niculae Eremia | România | 5.875€ |
4 | Florin Ghimpu | România | 4.850€ |
5 | Vlăduț Alexandru Păun | România | 3.900€ |
6 | Marius Daniel Cazacu | România | 3.025€ |
7 | Marius Alexandru Gicovanu | România | 2.275€ |
8 | Gyany Antonescu Spinu | România | 1.725€ |
9 | Ran Shahar | Israel | 1.325€ |
*denotă o reîmpărțire a premiilor
Main Eventul RPS a avut 191 de participanți și a fost găzduit în premieră de clubul Poker Room din București. Seria de turnee i-a adus la mesele de joc pe cei mai mulți dintre reprezentanții comunității locale, inclusiv pokeriști cu palmarese remarcabile.
Următorul festival românesc va avea loc în perioada 28 ianuarie – 3 februarie, în Poiana Brașov, unde participanții se vor bucura de o vacanță de iarnă foarte interesantă, combinând pokerul cu distracțiile specifice sezonului rece.
Add Comment