625.500€ fond de premii în Viena. 44 de jucători rămaşi în Main Event

A doua zi a Main Eventului partypoker WPT Viena 2015 s-a încheiat aseară, când 44 de jucători au supraviețuit celor cinci niveluri desfășurate. La finalul zilei, Dzmitry Urbanovich este liderul surpriză al clasamentului, polonezul luându-le fața unor jucători care au dominat toată seara. Cu un stack de 495.600, Urbanovich are tot dreptul să viseze la marele premiu de 150.000€, cel mai mare dintre cele stabilite în Viena. Apropo de premii, cu un număr final de 220 de înregistrări, fondul total a ajuns la 625.500€ și banii se vor împărți între primii 27 de clasați.

Dacă Urbanovich a fost o surpriză în clasament, nu la fel putem spune de Fedor Holz. Liderul zilei 1A a dominat ieri copios orice masă la care a fost așezat. Când alții abia treceau de suta de mii de fise, el urcase deja la 300.000. Când alții au ajuns la 300.000, Holz juca un stack de peste 500.000. Abia în ultimul nivel al zilei a pierdut două poturi care l-au coborât pe locul al doilea în clasamentul de moment, cu 416.600 de fise.

Pascal Hartmann cu 364.400 de fise completează podiumul dinaintea zilei 3, iar la mese se mai găsesc în continuare multe nume consacrate ale pokerului. Thomas Bichon (177.700 fise) este singurul câștigător al unui WPT care încă mai luptă pentru titlu în Viena. Conaționalul său, Michel Abecassis, reprezentant Winamax Team Pro si director editorial al siteului francez, a terminat cu 250.000, iar profesionista Gaelle Baumann va juca și ea în ziua a treia cu un stack de 64.000 de fise.

Vlad Darie, eliminat

Pentru români, turneul WPT Viena nu a fost unul memorabil. Singurul reprezentant avut de noi în ziua a doua a fost Vlad Darie, dar din păcate, ardeleanul nu a reușit să se califice mai departe. Turneul a început promițător, cu un pot câștigat, dar apoi nimic nu i-a mai ieșit cum trebuia. După cum ne-a spus într-o pauză, a avut nu o dată, ci de două ori ași în preflop, dar nu a reușit să își găsească un adversar în vreuna din situații. Treptat, în nivelul 10, a rămas sub average. Atunci, a pierdut o parte din fisele sale într-o confruntare buton versus big blind, când cu cinciari a pierdut la optari și l-a dublat pe un alt short-stack. Ulterior, a venit și ultima confruntare, un flip pierzător cu kxjx versus 8x8x.

Danchev și Nanev, încă în turneu

Dacă România nu mai are reprezentanți în Viena, Bulgaria este în joc cu doi pokeriști consacrați deja. Dimitar Danchev și Rumen Nanev au 79.600, respectiv 108.800 fise, și, chiar dacă sunt în zona inferioară a clasamentului, la blinduri de 1.000/2.000 au încă toate motivele să spere că pot face un turneu mare.

Și Ungaria are doi jucători în competiție, pe Attila Polner (62.300) și Viktor Katzenberger (45.000), dar i-a pierdut oarecum neașteptat pe Gal Zoltan și pe Szabo Zoltan, ambii jucători cu stackuri impresionante la începutul zilei.

Main Eventul continuă azi cu 44 de jucători. Mai mult ca sigur, se va intra în premii, iar jocul se va opri din nou când se ajunge la 16 participanți sau când se încheie 5 niveluri.

La fel ca în zilele precedente, transmisia noastră începe în jurul orei 15:00 pe pagina live-text dedicată. Tot acolo găsiți informații despre clasamentul complet al jucătorilor rămași.

De asemenea, vă anunțăm pe această cale că masa finală, programată în data de 17 martie, va fi live-stream pe siteul holdem.ro.

Let’s Do It Media. Partener Principal PokerFest

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare