21 de pachete acordate în primul supersatelit

PokerFest Brașov a început astăzi și primul turneu a reaprins emoțiile unice ale pokerului și a readus bucuria pe chipurile jucătorilor deja obișnuiți ai circuitului. Supersatelitul de 230 lei a strâns la start 118 jucători, iar la finalul perioadei de înregistrări, era un număr de 178 rebuy-uri.

 

S-a format un fond de premii impresionant prin care s-au garantat 21 de tichete în Main Event, fiecare bilet în valoare de 800 euro.

 

Supersatelitul s-a încheiat la câteva clipe după miezul nopții, când cei mai buni, cei mai inspirați și, de ce nu, cei mai norocoși au reușit să își asigure locul în cel mai mare turneu românesc al lunii decembrie.

 

Ceilalți vor încerca, mai mult ca sigur, să se califice mâine, când are loc un nou supersatelit cu aceeași structură.

 

Pentru o galerie foto din prima zi, accesați acest link.

 

Întregul program al PokerFest Brașov poate fi găsit aici.

Programul festivalului

Sateliți online

Mistery Bounty

Cazare